Data: 21 noiembrie 2008
Vaccinul anti-cancer
De: E. M.
In cei 19 ani de libertate tot felul de noutati am “demarat, am implementat si am derulat”. Nu exista domeniu in care sa nu fi avut loc schimbari, dar cele mai multe cu siguranta au vizat Sanatatea. In cladirile vechi de spitale a fost pusi directori noi, ca sa se descurce cu leii care pe zi ce trece sunt tot mai putini. A fost plafonata eliberarea medicamentelor, apoi s-a schimbat modificarea si de atunci ne putem decide singuri ce pilule se pot lua pe burta goala, (cam asa raman cei care le cumpara pe bani grei), si care se pot lua la liber. Apoi ni s-au impartit bonurile de analiza gratuita de laborator, ca sa aflam ca poporul vazut hot si bandit din afara e putred de bolnav vazut din tara. Ultima inventie e vaccinul anti-cancer, administrat gratuit elevelor de clasa a IV-a. Nu vreau sa fiu carcotasa, dar nici nu ma pot entuziasma. E dureros ca zilnic mor sase femei de cancer uterin in Romania, potrivit unor statistici, din cele 3000 depistate cu aceasta boala necrutatoare. Solutia gasita de Ministerul Sanatatii pentru prevenirea bolii este sa vaccinam fetitele. Argumentul suprem este ca desi costa mult vaccinul e mai ieftin decat tratamentul bolii. Suna bine. Dar cum ramane cu cele bolnave deja? Nu sunt pro-vaccinare de felul meu, dar o educatie sexuala timpurie a tuturor elevilor mi s-ar parea mai potrivita si mai ieftina. La auzul acestei propuneri desigur imi ridic in cap pudicii urbei, care prefera “povestea berzei”. Falsa pudoare in schimb nu ajuta la nimic, la fel cum nu ajuta nici emisiune difuzata la orele mici unde o lasciva sub pretextul ca face educatie sexuala de fapt ii provoaca pe cei cu “urechile verzi” ca sa-si incerce pornirile la prima casa de batrani. E greu sa gasesti solutia cea mai buna. Nu posed nici eu piatra filozofala, dar nu am incredere nici in vaccin!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu